Dan Nistor vede Universitatea Cluj în play-off și schițează scenariul ideal pentru Superliga
Dan Nistor vede Universitatea Cluj în play-off și indică scenariul ideal: Craiova, FCSB, Dinamo, Rapid și Farul în lupta pentru titlu în Superliga.
Dan Nistor, mijlocașul de 38 de ani al Universității Cluj, a vorbit despre lupta pentru titlu și despre obiectivele formației clujene în acest sezon. Fotbalistul consideră că Universitatea Craiova pornește cu prima șansă, în timp ce „șepcile roșii” trebuie să-și asigure mai întâi prezența în play-off.
Nistor susține că ierarhia finală va putea fi conturată abia după înjumătățirea punctelor. „Primordial, din punctul meu de vedere, este să intrăm în play-off. Apoi punctele se înjumătățesc și va fi o luptă crâncenă. Apoi, vom vedea ce se va mai întâmpla. Principala favorită este în continuare Craiova”, a declarat mijlocașul.
Configurația dorită de Nistor
În viziunea lui Dan Nistor, Universitatea Craiova, FCSB, Dinamo, Universitatea Cluj, Rapid și Farul Constanța ar trebui să formeze grupa de play-off. El consideră că o asemenea componență ar aduce mai multă atractivitate competiției și ar putea contribui la creșterea nivelului fotbalului românesc.

„În clasament i-aș vedea pe FCSB pe locul 2 și nu știu, Dinamo, noi, Rapid, și a șasea care cred eu că va fi, din ce văd, Farul. Ar fi un play-off senzațional, marea majoritate a echipelor de tradiție, și cred că ar crește un pic nivelul fotbalului românesc acest play-off dacă vor fi aceste 6 echipe pe care le-am enumerat”, a mai spus Nistor.


