U-BT Cluj primește vizita lui Turk Telekom Ankara în EuroCup
U-BT Cluj întâlnește Turk Telekom Ankara marți, 10 noiembrie, în EuroCup. Cele două echipe au câte două victorii și patru înfrângeri în Grupa B.
U-Banca Transilvania revine în BTarena pentru duelul cu Turk Telekom Ankara, programat marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00. Partida contează pentru etapa a șaptea din BKT EuroCup și încheie turul competiției pentru formația clujeană.
U-BT Cluj caută primul succes din luna noiembrie, după o serie de rezultate nefavorabile. În cel mai recent meci, disputat duminică în Liga Adriatică împotriva formației Bosna BH Telecom, echipa ardeleană a cedat la limită, în urma unui coș de trei puncte înscris în ultima secundă.
Vecine în clasamentul grupei
Confruntarea de marți va fi a cincea întâlnire directă dintre U-BT și Turk Telekom. Cele două formații s-au aflat în aceeași grupă și în sezoanele 2023-2024 și 2024-2025, perioade în care și-au împărțit victoriile.
Înaintea meciului din BTarena, cele două echipe au același bilanț în Grupa B: două victorii și patru înfrângeri. Turk Telekom vine la Cluj-Napoca după ce a trecut, pe teren propriu, de Skyliners Frankfurt, scor 98-78, în etapa precedentă.
Silvășan cere încredere
Antrenorul Mihai Silvășan consideră că partida cu formația turcă reprezintă o nouă oportunitate pentru U-BT de a depăși perioada dificilă și le cere jucătorilor să rămână uniți.
„Meciul cu Turk Telekom aduce o nouă șansă pentru noi de a ieși din pasa proastă în care suntem. Cred eu că am văzut lucruri foarte bune în meciul cu Bosna. Trebuie să încercăm să avem mai multă încredere în noi. Asta încerc să fac cu jucătorii, chiar dacă nu este ușor. Trebuie să nu stea departe și să rămână împreună pentru că, sincer, cred în continuare că această echipă are potențial”, a declarat Mihai Silvășan.


